Tag Archive: Women


The Air I Breathe (2007)

Regizor: Jieho Lee

Scenarist: Jieho Lee, Bob DeRosa

Genul : Crima/Drama

Timp: 95 min

Daca ai vizionat filme ca “The number 23“, “Memento“, “Shuter Island” sau “88Minutes”, atunci ti-l recomand si pe acesta ca sa continui lista. Este genul ala de film ce te tine in suspans pe parcursul acestuia, insa nu intr-atat incat sa-l consideri ca fiind cel mai bun. Nu vei viziona actiune, focalizandu-si atentia pe personaje, implicit poveste.

Filmul este inspirat dintr-un proverb chinezesc care este bazat pe ideea de existenta ce se imparte in patru stari emotionale de baza: fericire, placere, tristete si dragoste, toate patru fiind esentiale existentei personale, atata timp cat le echilibrezi.

Este vorba  de 4 povesti, fiecare purtandu-si numele : fericire (Forest Whitaker), placere ( Brendan Fraser), tristete (Michelle Gellar) si dragoste (Kevin Bacan), toate fiind manevrate de catre mafiotul Fingers (Andy Garcia).

Povestile curg, fiecare avand legatura cu precedenta facandu-si aparitia cate un personaj din anterioara.

Nu este nemaipomenit ca film…, dar felul in care,Jieho Lee, jongleaza cu povestile m-a atras, in-deajuns incat sa-l termin..aa..si aparitia lui Andy Garcia care isi joaca rolul foarte bine.

Advertisements

Far from heaven (2002)

Regizor: Todd Haynes

Scenarist : Todd Haynes

Genul : Drama

Timp : 107 min.

Cu adevarat o provocare pentru Todd Haynes sa joace cu atatea piese pe masa: rasism, homosexualitate si o relatie de cuplu, sfarsind cu 4 nominalizari pentru Oscar si alte 77 de premii.

Un film foarte reusit, din punctul meu de vedere. Mi-a placut foarte mult de Julianne Moore (Cathy Whitaker); si-a jucat rolul foarte bine, intelegand foarte bine personajul, precum si Dennis Quaid (Frank Whitaker)sotul acesteia in film.

Despre ce este vorba? 

O familie fericita si implinita, traind visul american este la un moment dat devastata si destramata de doua conflicte delicate in acea perioada: rasism si homosexualitate. Cathy Whitaker afla faptul ca sotul ei, Frank Whitaker este homosexual.In ciuda incercarilor acestuia sa se trateze, acesta sfarseste prin a se indragosti de un tanar baiat, in timp ce Cathy subjugata dezamagirilor si neimplinirilor din cuplu se simte din ce in ce mai astrasa de gradinarul familiei, Raymond Deagan (Dennis Haysbert), un barbat de culoare.

Sunt doua personaje care de-a lungul filmului isi gasesc eliberarea in peisaje diferite. Frank se afunda in bautura, in timp ce Cathy isi gaseste linistea in intalnirile ei cu Raymond care erau din ce in ce mai dese , in locuri publice, fapt ce la un moment dat a iscat scandal cu privire la relatia dintre un negru si alb in acea perioada. Amanadoi, insa trec prin judecata aspra a prietenilor, implicit a societatii, fapt ce contribuie la divortul celor doi.

Un film al carui buget este destul de marisor. Este genul de imagine , cadre si planuri pe care le vezi in serialul Mad Men (2007) atentie la detalii, cu o vestimentatie imaculata si accesorii ce cladeau moda anilor respectivi, precum esarfa ( o intriga al acestui film).

Acest film este o varianta mai noua, al filmului german : Fear eats the soul (1974)/Angst essen Seele auf (titlul original), realizat de catre regizorul german   Rainer Werner Fassbinder ; un film greu, pretentios, dar care infrunta aceeasi problema, si anume : rasism. Finalurile difera insa, aici intervenind marca fiecarui regizor si perioada in care acestea doua sunt realizate.

Le recomand pe amandoua in aceeasi masura, insa pastrand ordinea cronologica a realizarii lor.

Incepe cu cel german si apoi cel de origine americana.

Vizionare placuta !

BBC Victorian Farm

Gen : Documentar   

Timp : 45 min.

Un documentar realizat de BBC ce reda viata oamenilor din Regatul Unit in perioada victoriana alaturi de Ruth Goodman si cei doi arheologi: Alex Langlands si Peter Ginn. Acesti trei indivizi se intorc in timp si retraiesc viata la tara restaurand o ferma din Scotia.

Zi de zi Ruth, Peter si Alex redescopera traditiile si stilul de viata al taranilor din secolul XII,fiind supusi provocarilor. Sezonul a inceput cu restaurarea casei in care vor locui. Ruth is face loc in bucatarie, jucand rolul femeii secolului XII, redescoperind tainele gatitului, in timp ce Alex si Peter se ocupa cu treburile specifice unui barbat din acele timpuri, din afara casei.

Cei trei indivizi sunt ajutati de o echipa de oameni, locuitori prezenti ai Scotiei, care insa au pastrat obiceiurile din acele timpuri. Toti fac o treaba buna si interesanta de urmarit. Pe mine chiar au reusit sa ma atraga in atmosfera victoriana si de fiecare data cand urmaresc un episod, parca,parca traiesc in secolul XII.

Vizionare placuta!

Dexter S06E10

Ricochet Rabbit

…uaaaauuuu…obisnuiam sa fiu surprinsa acum ceva vreme cand urmaream 24. In episodul asta chiar am fost uimita: nu ma asteptam la asa rasturnare de situatie(nu parea gen Dexter, asfel de momente in care situatia se schimba radical) sau cel putin eu eram obisnuita cu o atmosfera mai calma.

E interesanta viziunea lui Scott Reynolds, in sensul ca, a reusit sa ma scoata din monotonia in care Dexter Morgan cazuse de ceva vreme .Imi atrag, nespus de mult, atentia starile prin care Morgan trece, si anume : tinde sa isi piarda siguranta cu care mereu a fost “hand in hand” si parca, parca subiectul “religie” il nelinisteste..si asta din cauza lui Bro. Sam. Sunt placut impresionata ca vad ca macar isi pune intrebari referitoare la subiectul in discutie, inainte refuzand complet chiar si o abordare superficiala a subiectului.

Mi-a placut…sincer..mi-a placut!

House

Twenty Vicodin

In mod sigur va fi un sezon interesant si cred ca picanteriile vor veni odata cu aparitia noului doctor, pe nume Adams, o alta prezenta feminina in decorul “hausian”(daca imi permiteti). Fiecare femeie care reuseste sa relationeze cu personajul in discutie e cu totul deosebita fiind surprinsa de ochii lui House cu totul altfel de cat ar fi in mod deosebit. Imi plac foarte mult caracterizarile acestuia si modul in care le citeste – preferata mea este cea care surprinde pantofii femeii. Doctorul Adams e o alta provocare pentru House. Am fost mai sigura de lucrul acesta in momentul in care reactia ei la starea pacientului a fost “cool” ceea e indica un interes aparte fata de meseria pe care o are ( un plus in fata lui House). Sa fie urmatorul personaj exploatat de House, supus la diverse provocari?

Bine-nteles ca inca din primul episod, in ciuda locatiei lui House, acesta are un pacient. Diagnosticarea acestuia trece prin acelasi proces, si anume: contraziceri, lupte de pareri, incercarile de convingere ale lui House.

Totusi ce vreau sa subliniez este modul in care s-a terminat episodul. Scena cu care se incheie mi se pare ca ar fi eticheta intregului sezon ce va urma. Dupa toate cele intamplate de-a lungul episodului, House este surpins singur ,intr-o camera intunecoasa . Acestuia ii revine zambetul pe buze la citirea celor 3 cuvinte importante , fiind si preferatele lui, si anume “You were right”, si nu “I love you” care a surprins sezonul trecut. Cele noi 3 cuvinte trimit spre respectul pe care o persoana il castiga in fata lui House, la rostirea acestora. Aceasta este o satisfactie si un merit a lui House dupa luni de singuratate, framantare, intrebari si raspunsuri, autopedepsire. Sa fi fost acesta pretul pe carea trebuit sa-l plateasca, in schimbul la “you were right”? Merita?

Dexter

Frumos, mi-a placut.Si interesant faptul ca in sezonul acesta clar vom avea de a face cu subiectul : Crezi in Dumnezeu sau nu? Exista? In ce crezi? Dexter crede? Clar nu! Este pus intr-o situatie tipica a caracterului al carui personaj il interpreteaza. Un om al carui credinta in Divinitate este clar nula. Dar de ce? Pentru ca evolutia omului cu denumirea Dexter (pentru ca a evoluat extrem de mult din primul episod pana acum) a dat forma intrebarilor si raspunsurilor ce l-au pozitionat pe un loc din care spune clar” It makes no sense”, “those kind of things”. De la inceput a fost evident faptul ca nu este un tip limitat si ca dedica timpul sau analizand si punandu-si intrebari, gasind raspunsuri in fiecare episod.In nici un caz nu ma asteptam sa fie fiinta credincioasa care sa se plaseze in acel standard pe care ar trebui sa-l aiba un om care crede in existenta Divinitatii.

Totusi, chiar daca mi-a placut..ma intreb daca era necesar sa-l punem si pe Dexter in conflict cu Dumnezeu, asa cum a fost si House la un moment dat si multi altii. Nu vreau sa cred ca va fi si ultimul sezon . De obicei cam asta se intampla(daca apelam la ideea si subiectul asta, eu as intelege : hai sa mai facem un sezon) ..cel putin asa prevad eu.Sunt curioasa daca vine cu intrebari intersante si cu probleme noi. Asta l-ar putea diferentia de ceilalti.

Persona (1966)


Regizor: Ingmar Bergman     

Scenarist: Ingmar Bergman

Genul : Drama

Durata: 85 min

O poveste cu un fir epic extrem de simplu. Actrita Elizabeth Volger a incetat sa vorbeasca, pare sa rupa orice legatura cu societatea, refuza a vorbi cu oricine. Aceasta este trimisa la spital si data in grija unei asistente pe nume Alma. Dupa un timp , doctorul cosidera ca locul acesteia nu este deloc in spital, drept pentru care este trimisa in grija aceleasi asistente la casa pe care actrita o are pe malul marii. Din acel moment filmul cu adevarat incepe, cortina se ridica si ai ocazia sa privesti o creatie unica ce iti da senzatia ca traiesti o proprie experienta.

Imagini marcante domina intreg filmul, inca de la inceput pana in ultimul moment. Tablouri, fiecare avand propria semnificatie. Un exemplu de tablou marcant ar fi scena in care Alma se destainuie lui Elizabeth, totul petrecandu-se in dormitorul actritei. Filmul este imbratisat de umbre (ulterior am descoperit ca fiind un trade-mark al regizorului Berman). Cele doua femei par sa imparta experiente , la un moment dat lasand impresia unui schimb de personalitati. Chiar daca intreg filmul este condus de Alma si de povestirile acesteia, Elizabeth exprima experienta prin expresia fetei si privirea foarte expresiva.

Tablouri de imagini ce reusesc a ne capta atentia, m-au facut sa ma gandesc la operele marilor pictori renascentisti, in care putem destinge feminitate si frumusete prin simplitatea unor trasaturi si acuratetea creatiei in sine. Notiunea de simplu denota : clasic , calitate , regasire , viata in adevarata ei valoare nepatata de preconceptii si idei.

Din punctul meu de vedere, Bergman doreste prin film sa ne redea fiecaruia o experienta personala. Este un film ce se vrea vizionat nu doar o data. Tocmai prin complexitatea sa , filmul de fiecare data vizionat naste in spectator noi concetii si intrebari pe care nu le-a avut inainte.

Cele doua personaje se completeaza unul pe celalalt. Cred ca unul fara prezenta celui de-al doilea nu ar fi descoperit si starnit in spectator intriga  -pe care consider ca Bergman a dorit-o, si anume: nu poti deslusi o persoana, oricat de mult ai incerca si ai cunoaste-o.

Un alt punct forte ale acestei creatii sta in misterul creat, faptul ca Bergman nu ne ajuta deloc in a deslusi filmul de la baza. Intreaga actiune din casa de pe plaja nu stim daca s-a intamplat cu adevarat sau este un vis al Almei. Mai mult : aparitia lui Elizabeth in camera Almei , nu stim su siguranta daca a existat, chiar daca Elizabeth are un raspuns la aceasta intrebare, ulterior pusa de Alma.

Asemanarea celor doua actrite nu cred ca a fost intamplatoare, ba chiar mai mult Bergman , consider ca a vrut sa contureze o personalitate complexa al unui singur om. In cazul de fata, Alma preia identitatea lui Elizabeth, insa nu stim daca si-o recupereaza. Un indiciu pe care l-am observat chiar de la inceputul filmului- scena de la inceput in care Alma este singura in camera ei, punandu-si intrebari simple, dar filosofice ale vietii- m-a condus spre sentimentul de admiratie(si poate mai mult) al Almei fata de Elizabeth.In aceasta scena Alma se autosugestioneaza, repetand prezentul din viata ei considerandu-l perfect in pozitia ei, concepandu-l ca pe  o dorinta ulterior indeplinita.Personal aceasta repetare imi da senzatia de o posibila frustrare, si anume ca Alma si-ar fi dorit viata actritei.

Mai mult de atat, impactul filmului asupra mea a fost redat de faptul ca este o creatie realizata alb-negru, fapt ce te ajuta (subconstient) sa iti focalizezi atentia spre esenta.Diferenta intre esenta si aparenta sta in imagini deasemenea, si anume imaginile sunt predominate de contur si nu de imaginea in sine. Nota unei usoare claritati este predominata de conturul puternic si umbre.

In ceea ce ma priveste, acest film mi-a creat semne de intrebare referitor la omul din noi si masca pe care o purtam.Este acea garda pe care o ridicam pentru a ne proteja propriile temeri si nesiguranta, frustrari si frica de a ne lasa cunoscuti de altii cu adevarat, teama de a fi judecati. Un exemplu in film care subliniaza aceasta ideea este momentul in care Alma citeste scrisoarea pe care Elizabeth o scrie caracterizand-o pe Alma. Aceasta se simte tradata si realizeaza cum tot timpul petrecut alaturi de actrita a fost o perioada de analiza asupra caracterului ei, o analiza pe care ulterior Elizabeth o expune in scrisoare.

In concluzie, Bergam, apeland la arta cinematografica , doreste in aceasta creatie sa analizeze atat omul  ca si fiinta  individuala , cat si in relatie cu alti indivizi. Este un studiu, insa redat in note artistice, astfel incat sa ne puna in contact cu propriile sentimente la finalul vizionarii filmului.

Salut!

      Salut!..Nu stiu ce caut aici.Sunt omul contra existentei unui blog, pentru ca niciodata nu i-am inteles rostul. De ce lumea ar vrea sa faca public un gand sau sa se laude cu ceva?..mai mult…: De ce am renunta la hartie si pix (fapt pe care eu il consider personal si deosebit), pentru un laptop si o tastatura? De ce te-ar interesa pe tine sa stii ce fac eu sau gandurile mele, nu este de-ajuns sa fac ceva ca lumea sa ma considere un om deosebit..trebuie sa si scriu? De ce in loc sa intru pe facebook sau mail, sa fiu tentata sa dau click la articolele colegilor mei? De ce as pierde asa timpul? ..stiu ..sunt egoista..si cum ar spune multi : superficiala!

      Mai mult de atat…trebuie sa te gandesti la cum intitulezi blogul, trebuie sa fie un nume deosebit, interesant ..sa ma considere lumea desteapta-asta unu la mana.., doi la mana-primul articol-alt stres : il pun la status sa citeasca lumea? il pastrez pentru mine? dau unor persoane asa zise deosebite in viata mea, sa-l citeasca primele? Dar la facebook, ca sa primesc like-uri si sa rada colegii mei de mine..asa cum fac si eu la randul meu..?!..

    Stai asa ca uitasem! Inainte trebuie sa intru pe google, sa caut chestii despre notiunea de blog, sa vad forumuri, pareri, note, trimiteri..ca sa stiu si eu cum sta treaba. Acum tu sigur spui: ce dracu ti-am mai facut blog, daca tot comentezi asa de mult? Uite : de-aia! Ca sa stresez si eu lumea cu parerile mele -asta unu la mana, si doi la mana- am descoperit ca va fi util pentru mine! Ba chiar imi pun problema sa nu devin dependenta.

Da mai! Un om plutitor de altfel in existenta lui, mi-a zis : Fa-ti blog! Pune mana si scrie! Mai..si chiar asa am facut, surprinzator chiar si pentru mine…

Nu serios acum, cuvantul “blog” este o prescurtare a termenului “weblog” si face referire la un jurnal online creat. Degeaba in definitia blogului gasiti: “Atentie! Copiii si tinerii trebuie sa tina seama de faptul ca un blog nu poate fi confundat cu un jurnal intim.” Mmm, sunt multi care fac asta, exceptiile fiind redate de articolele strict informationale care joaca rol pur informativ, luand forma unor carti virtuale. Acestea sunt putine, in rest totul este plictisitor, extrem ….

Un studiu a aratat faptul ca oamenii se tem mai mult de vorbitul in public decat de moarte. Deci ce sunt “blogarii” pana la urma? Intelegi comparatia mea? Pricepi de ce am eu o problema cu blogurile lipsite de sens?

Inchei acest articol, primul de altfel…prin a-ti spune:

Incantata de cunostinta!…si deja ai aflat un lucru despre mine:

unu la mana, doi la mana – este expresia mea preferata cand vine vorba de enumerat(enervanta pentru unii, placuta doar de nimeni)

 PayBey…