Latest Entries »

Filme de gasit

 Dupa ce am inceput sa vizionez filme constant, m-am intrebat daca exista vreun loc/ site in care as putea gasi filme pierdute ( ale carui regizor nu-l cunoastem, filme care nu au fost promovate, foarte vechi si uitate – adevaratele inceputuri ale cinematografiei).

Lost films este un site dedicat acestu aspect. Contine o lista de peste 3 500 de filme, foarte vechi , datand inca din anii 1890. Site-ul in discutie este unul realizat de catre germani – Muzeul de film si cinematografie . Aveti ocazia sa gasiti regizori , secvente si poze din filme. Modalitatea de cautare este foarte simpla, motorul de cautare gasindu-l in 3 categorii : Regizor, Tara de origine si Anul in care filmul a fost regizat. Mai multe detalii gasiti aici . A sansa sa te inscrii, facandu-ti un cont propriu si participand la lista de filme ( asta daca esti norocos si ai mai descoperit un film vechi). Spor !

Un alt site ce vizeaza genul acesta de filme, se numeste Lostmoviesarchive, e drept, mai nou si cu o gama mai larga, incluzandu-se aici si documentarele. Ceea ce am observat insa la acest site, este faptul ca nu sapa indeajuns de mult in trecut asa cum face cel mai sus mentionat, avand in lista lui multicele filme dupa anul 2000. Mai mult, vine cu un Top 50 in care am gasit filme cu nume rezonant. As trata acest site mai mult ca o lista cu filme (mereu la indemana), intrucat fiecare are o descriere scurta cu trimitere la site-ul : imdb si poate cu un mic review.

Spor la cautat si vizionare placuta!

Ce facem cu Lana del Ray?

Ce e cu ea? De unde vine, mai exact? Pacaleste sau nu? Toata lumea are aceleasi intrebari.

Cum am aflat eu de ea? Ei bine…ascultam radio si hop top o voce feminina imi atrage atentia cu versurile frumoase ale unui cantec care m-a miscat din punct de vedere emotional. Coincidenta a facut ca in acea seara , intr-o discutie online cu o persoana , respectiva imi da melodia de pe youtube . Pam Pam -> Video games – Lana Del Ray.

Am vrut sa vad ce este de capul ei, drept prin urmare a urmat muuuult youtube, vizionarea acesteia la Saturday Night Live, implicit downladarea nu a albumului, ci a albumELOR (2 la numar) . De o saptamana ascult numai Lana del Ray.

Surprinzator, lumea care a placut-o sau mai bine zis laudat-o, acum ii sare in cap ca a pacalit fanii, blogurile, casa de discuri, ca genul ar fi fost indie, dar ca nu e indie, ci e pop(sunt surse care explica mai bine fenomenul, insa mie mi se pare plictisitor si lipsit de scop). Unii critica aspectul ei fizic imaculat ( cu sau fara operatii, femeia asta este frumoasa). Unele voci sustin ca nu are ce cauta in industria muzicala( din cauza aparitiei la SNL ) chiar actrita Juliette Lewis a dat un tweet in care si-a exprimat parerea :” like watching a 12-year-old in their bedroom when they’re pretending to sing and perform”. Eu zic ca fata probabil era emotionata, dat fiind faptul ca nu avea o performanta live oriunde, ci la Saturday Night Live e emisiune care nu este de ici de colo, iar un trecut in concerte live nu-l avea destul de mare la numar. De unde si schmbarea de opinie a actritei, Juliette Lewis al carui tweet a doua zi dimineata era : “I woke up singing a @LanaDelRey song!Such great haunting melodies! Regardless of my own taste LIVE she’s a #FreshandYummy songwriter.Period”

 

Video Games! Ce se intampla cu Video Games, Lana del Ray?

Sincer, e cam plagiata melodia . ( nu degeaba, initial am crezut ca ar fi un cover, tocmai pentru ca linia melodica mi se parea foarte cunoscuta). Dupa muuulte cautari si siteuri cu opinii propii, sa aflu ca de fapt si de drept, asta stiam si auzisem inainte. Urat, Lana, urat..dar atata timp cat iti am albumul pe repeat de o saptamana..ai o sansa..

Din ce in ce mai des aud: negativa sau pozitiva, tot publicitate este ( chiar ieri mi-a zis cineva asta), deci si prin urmare Lana del Ray are parte de o publicitate si o faima din ce in ce mai mare ( cred ca devine mai importanta decat fenomenul ACTA). Dar, din nou, castiga ACTA se duce Lana del Ray cu jumatate din faima si fani!

Regizor : Douglas Sirk

Scenarist : Eleanore Griffin

Gen : Drama

Timp : 125 min

Unul dintre cele mai bune filme ale lui Douglas Sirk, laudat de critici si fani, o adevarata capodopera al anilor ’59-’60.

Reda relatia a doua mame si a fiicelor acestora  care se destrama treptat din cauza divergentelor create de ambitii materiale. Un alt subiect bine conturat este rasismul si frica/rusinea de a-ti accepta originea si locul din care  provii.

Actrita Lora Meredith ( Lana Turner ) ii ofera slujba unei femei de culoare Annie JohnsonJuanita Moore ). Intre fiicele acestora se naste o relatie puternica de prietenie, insa uneori devine tensionata din cauza reactiilor de gelozie ale Sarahei Jane ( Susan Kohner ), rusinata de faptul ca mama ei este o femeie de culoare. In acest timp Lora Meredith devine o actrita faimoasa, un Broadway star, fapt ce o indeparteaza de fiica sa, Susie ( Sandra Dee ) , alegand sa se dedice mai mult faimei, copertilor de reviste si filmelor.

Cele doua teme : faima si dorinta de a ascunde trecutul sunt redate realist astfel incat , in ciuda trecerii timpului si schimbarii publicului, reuseste  sa aiba acelasi impact asupra emotiilor unui om. Este acel gen de film care instiga emotiile, nu intelectul.

Imi place cum este filmat . Seamana cu benzile desenate. Culorile sunt puternice, conturand astfel foarte bine personajele si emotiile acestora si implicarea sentimentala. Artificiul pe care il foloseste Douglas Sirk, cel cu oglinzile, iar are o nota distincta si originala, incercand astfel sa sublinieze si sa redea intr-un mod obiectiv personajul si caracterul acestuia. Imi place cum filmeaza o scena in care personajul este oglindit, astfel tu ai posibilitatea de a-l vedea din toate unghiurile.

Nu stiu exact de ce, dar filmul putea fi mai lung, dupa parerea mea. Ca si creatie cinematografica mi se pare impecabil, mai ales pentru anii ’59, insa parca e ceva taiat , pentru ca la un moment dat mi se pare cum Douglas sare peste niste scene care din nou, consider eu, ar fi fost relevante filmului. Un exemplu ar fi momentul in care Sarah Jane pleaca de acasa – mi se pare ca ar fi scene taiate. Oricum nu am de unde sti, dar am senzatia ca am dreptate. Chiar daca ar fi asa, totusi e redat foarte bine.

Si totusi : Annie: How do you tell a child that she was born to be hurt?

E un film ce il recomand.

Vizionare placuta!

(Doctor in lagarele mortii)

Asa cum chiar Dr Nyiszli declara “fara pretentii literare”, asterne pe hartie experienta traita in lagarul de la Auschwitz in calitate de medic, fost detinut ( numarul A 8450).

A fost deportat in mai 1944,si a autopsiat la Auschwitz mii de cobai  in sadicele si tristele experimente ale doctorului  Josef Mengele. Acesta a supravietuit 8 luni in Auschwitz, chiar daca, in mod normal, membrii “Sonderkomando” erau omorati dupa numai 4 luni.

Evenimentele relatate în “Am fost medic la Auschwitz” au cunoscut o lume intreagă, cartea fiind tradusa in foarte multe limbi.

In mai 1944, la Auschwitz au ajuns si Nyiszli Miklos cu sotia si fiica sa. Afland ca era specializati in anatomia patologica si în medicina legala,Dr. Mengele l-a inclus in “Sonderkomando” si, curand, avea sa faca din medicul oradean, omul sau de incredere, omul ce avea sa experimenteze.

Si totusi, era privilegiat,spre deosebire de ceilatţi detinuti evrei,  nu primea ordine decat de la Mengele,avea propria camera, luminoasa, varuita, mobilata, cu covor. Primea mancare buna,purta haine civile,avea la dispozitie o biblioteca si putea sa faca dus oricand. Da! Erau privilegii!

The Air I Breathe (2007)

Regizor: Jieho Lee

Scenarist: Jieho Lee, Bob DeRosa

Genul : Crima/Drama

Timp: 95 min

Daca ai vizionat filme ca “The number 23“, “Memento“, “Shuter Island” sau “88Minutes”, atunci ti-l recomand si pe acesta ca sa continui lista. Este genul ala de film ce te tine in suspans pe parcursul acestuia, insa nu intr-atat incat sa-l consideri ca fiind cel mai bun. Nu vei viziona actiune, focalizandu-si atentia pe personaje, implicit poveste.

Filmul este inspirat dintr-un proverb chinezesc care este bazat pe ideea de existenta ce se imparte in patru stari emotionale de baza: fericire, placere, tristete si dragoste, toate patru fiind esentiale existentei personale, atata timp cat le echilibrezi.

Este vorba  de 4 povesti, fiecare purtandu-si numele : fericire (Forest Whitaker), placere ( Brendan Fraser), tristete (Michelle Gellar) si dragoste (Kevin Bacan), toate fiind manevrate de catre mafiotul Fingers (Andy Garcia).

Povestile curg, fiecare avand legatura cu precedenta facandu-si aparitia cate un personaj din anterioara.

Nu este nemaipomenit ca film…, dar felul in care,Jieho Lee, jongleaza cu povestile m-a atras, in-deajuns incat sa-l termin..aa..si aparitia lui Andy Garcia care isi joaca rolul foarte bine.

Far from heaven (2002)

Regizor: Todd Haynes

Scenarist : Todd Haynes

Genul : Drama

Timp : 107 min.

Cu adevarat o provocare pentru Todd Haynes sa joace cu atatea piese pe masa: rasism, homosexualitate si o relatie de cuplu, sfarsind cu 4 nominalizari pentru Oscar si alte 77 de premii.

Un film foarte reusit, din punctul meu de vedere. Mi-a placut foarte mult de Julianne Moore (Cathy Whitaker); si-a jucat rolul foarte bine, intelegand foarte bine personajul, precum si Dennis Quaid (Frank Whitaker)sotul acesteia in film.

Despre ce este vorba? 

O familie fericita si implinita, traind visul american este la un moment dat devastata si destramata de doua conflicte delicate in acea perioada: rasism si homosexualitate. Cathy Whitaker afla faptul ca sotul ei, Frank Whitaker este homosexual.In ciuda incercarilor acestuia sa se trateze, acesta sfarseste prin a se indragosti de un tanar baiat, in timp ce Cathy subjugata dezamagirilor si neimplinirilor din cuplu se simte din ce in ce mai astrasa de gradinarul familiei, Raymond Deagan (Dennis Haysbert), un barbat de culoare.

Sunt doua personaje care de-a lungul filmului isi gasesc eliberarea in peisaje diferite. Frank se afunda in bautura, in timp ce Cathy isi gaseste linistea in intalnirile ei cu Raymond care erau din ce in ce mai dese , in locuri publice, fapt ce la un moment dat a iscat scandal cu privire la relatia dintre un negru si alb in acea perioada. Amanadoi, insa trec prin judecata aspra a prietenilor, implicit a societatii, fapt ce contribuie la divortul celor doi.

Un film al carui buget este destul de marisor. Este genul de imagine , cadre si planuri pe care le vezi in serialul Mad Men (2007) atentie la detalii, cu o vestimentatie imaculata si accesorii ce cladeau moda anilor respectivi, precum esarfa ( o intriga al acestui film).

Acest film este o varianta mai noua, al filmului german : Fear eats the soul (1974)/Angst essen Seele auf (titlul original), realizat de catre regizorul german   Rainer Werner Fassbinder ; un film greu, pretentios, dar care infrunta aceeasi problema, si anume : rasism. Finalurile difera insa, aici intervenind marca fiecarui regizor si perioada in care acestea doua sunt realizate.

Le recomand pe amandoua in aceeasi masura, insa pastrand ordinea cronologica a realizarii lor.

Incepe cu cel german si apoi cel de origine americana.

Vizionare placuta !

Mai sunt si oameni care nu stiu…

Mai sunt si oameni care nu stiu , nici de campania a carei ambasadoare este INNA, nici de faptul ca violenta fata de o femeie este un fapt urat .

Din pacate, inca mai sunt oameni care nu stiu ca odata ce dau intr-o femeie ii fura speranta, o injuga intr-un sentiment ofensiv, intr-o tristete distrugatoare.

Mai sunt si oameni care nu stiu ca alaturi de INNA, alte 13 voci feminine, tipa in ajutorul femeilor rapite si supuse unor oameni rai, intunecati de vocea violentei.

Mai sunt si femei care nu stiu ca Bring The Sun in My Life , este o campanie ce lupta impotriva viloentei domestice , menita sa le ajute oferind suport din toate punctele de vedere, asteefl incat sa poata depasi aceasta bariera distrugatoare din vietile lor.

Mai sunt si oameni care nu stiu faptul ca ultimul single al cantaretei Endless, este adresat acestei campanii.

BBC Victorian Farm

Gen : Documentar   

Timp : 45 min.

Un documentar realizat de BBC ce reda viata oamenilor din Regatul Unit in perioada victoriana alaturi de Ruth Goodman si cei doi arheologi: Alex Langlands si Peter Ginn. Acesti trei indivizi se intorc in timp si retraiesc viata la tara restaurand o ferma din Scotia.

Zi de zi Ruth, Peter si Alex redescopera traditiile si stilul de viata al taranilor din secolul XII,fiind supusi provocarilor. Sezonul a inceput cu restaurarea casei in care vor locui. Ruth is face loc in bucatarie, jucand rolul femeii secolului XII, redescoperind tainele gatitului, in timp ce Alex si Peter se ocupa cu treburile specifice unui barbat din acele timpuri, din afara casei.

Cei trei indivizi sunt ajutati de o echipa de oameni, locuitori prezenti ai Scotiei, care insa au pastrat obiceiurile din acele timpuri. Toti fac o treaba buna si interesanta de urmarit. Pe mine chiar au reusit sa ma atraga in atmosfera victoriana si de fiecare data cand urmaresc un episod, parca,parca traiesc in secolul XII.

Vizionare placuta!

I Only Want You to Love Me (1976)

Regizor:  Rainer Werner Fassbinder

Scenarist :  Rainer Werner Fassbinder

Genul : Drama

Timp : 104 min

Baiatul cu flori.

Vizionare placuta!

O piesa indrazneata, un film care trateaza homosexualitatea anilor ’70, o femeie frumoasa, faimoasa care cade prada sentimentului de dragoste in fata unei alte prezente feminine.

Die bitteren Tränen der Petra von Kant(titlul original) 

Regizor : Rainer Werner Fassbinder        

Scenarist : Rainer Werner Fassbinder

Genul : Drama

Durata : 124 min

Creatoare de moda, Petra von Kant (Margit Carstensen), recent divortata sfarseste prin a se indragosti de un viitor model pe care chiar ea il lanseaza, pe nume Karin (Hanna Schyguilla). Starile si provocarile pe care le confrunta o invata pe aceasta sa realizeze cat de nedreapta a fost cu cei din jurul ei.

Petra este vizitata de sora ei, Sidonie (Katrin Schaake), care povesteste despre noua schimbare ce a avut loc in relatia cu sotul ei. Sidonie puncteaza modul in care se intelege cu el si iluzia de autoritate pe care i-o ofera sotului, sfarsind prin a-l determina sa faca in felul ei. Exact aceasta lipsa de sinceritate si inselaciune este ceea ce o deranjeaza pe Petra, lucru nascut in urma relatiei cu fostul sot. Impreuna cu Sidonie, la aceasta intalnire apare Karin Thim, fata care atrage privirile Petrei; fapt pentru care Petra o invita intr-o seara tarzie la o intalnire in propriul ei apartament si camera. Aceasta intalnire are loc intr-o atmosfera eleganta, selecta si pretentioasa precum Petra, urmand ca si vestimentatiile celor doua sa fie in aceeasi nota si asemanatoare, la cerinta Petrei. Dupa o lunga discutie in care se dezbate trecutul lui Karin, Petra sfarseste in a o invita pe Karin sa locuiasca cu ea, urmand sa-i devina model pentru urmatoarea colectie ce are sa-i fie dedicata lui Karin.

In al doilea plan, simultan se observa prezenta umilei servitoare, pe nume Marlene. Este peronajul ce contrasteaza si evidentiaza caracterul Petrei, cel fara de care, personajul Petra nu ar fi capatat aceasta aliura si caracteristici. Tacerea lui Marlene, de fapt (consider eu) povesteste realitatea vietii Petrei, si aici fac apel la ipostazele in care creatoare de moda nevoita sa minta in diferite ipostaze, o alunga pe Marlene din camera sub diferite pretexte.

Film, insa intreaga desfasurare urmeaza regulile unei piese de teatru ce se desfasoara in trei acte. Decorul este pronuntat de camera Petrei, patul acesteia devenind motorul fiecarei actiuni/dialog. Decorul vorbeste de la sine : un perete pictat in opera lui Nicolas Poussin , deasemenea manechinele (goale) – ce m-au facut sa ma gandesc la contrastul acestora si a personajelor, ulterior acestea imbracand personalitatile Petrei , respectiv Karin si Marlene. In actul doi, creatoarea de moda le aseaza in acelasi context in care si-ar fi dorit sa fie in pat alaturi de Karin si privite de Marlene (lucru foarte interesant si sugestiv).

Fassbinder foloseste diferite jocuri in camera Petrei  la nivel de mise-en-scène, redand din aceasta o platforma a caracterelor ce joaca in opera. In primul act, pisa dominanta este patul , urmand ca in cel de-al doilea sa dispara , piesa cheie fiind preluata de covorul alb. Marlene devine omniprezenta , chiar daca imaginea nu o suprinde, prezenta putand fi simtita in momentele in care aceasta bate la masina de scris.

Piesa in discutie imi reda ideea de autodistrugere intr-o subtila lupta cu o frustrare a Petrei din dorinta de a-i controla pe cei din jurul ei. Clacheaza in sentimente, terminand prin suferinta, insa manifestandu-si-o prin controlul pe care il are asupra lui Marlene. Este o femeie ce traieste in propria realitate, cu cerinte nascute din educatie si perspetive, insa pusa in ipostaza de a le aplica clacheaza prin a nu le putea suporta, si aici vreau sa dau exemplu discutia dintre ea si Karin careia  ii cere sinceritate, fara minciuni;aceasta si-o exprima,urmand ca Petra sa reactioneze negativ si dezamagitor pentru Karin.Traieste in propria lumea , imaginandu-si intamplari si circumstante, fac trimtere la diminetile in care se trezeste si se aranjajeaza lasandu-ne impresia ca in sfarsit cadrul se va schimba si ca va iesi din casa, insa nu..ramane in propria-i camera. Petra este modelul femeii pline de succes in moda, traind in lux si eleganta caracteristica ce incepe sa investeasca in propria papusa si dragoste Karin, oferindu-i suport sentimental si material. Cadrul celor doua impreuna se sfarseste exact cum s-a sfarsit intre Petra si sotul ei: Karin ii cere bani, de aici inteleg faptul ca Petra nu este pregatita in a-si investi interesul in dezvoltarea ei la nivel de om -fiinta sociala, ci se adanceste in superficial pretinzand ca stie (urme ale disciplinei si educatiei, lucru contracarat de Karin, de altfel : “Discipline’s okay as long as you’re having fun.” adaug eu : atata timp cat intelegi diferenta intre trebuie si nu trebuie, atunci cand chiar trebuie. ) Din cauza celor doua puncte de vedere diferite, cele doua ajung la despartire.

Filmul imi arata o evolutie a personajului feminim Petra von Kant : felul in care acesta ii incita reactiile Petrei si o provoaca, marcheaza urmatorul lucru, si anume ca este omul caruia i se ia tot ce detine mai pretios , este dezbracat sentimental pana cand este lasat singur, umilit si sfarmat, dar, care la sfarsit zambeste, zambeste in momentul in care o elibereaza pe Marilene. Ce elibereaza pana la urma? Intreg filmul mi-a nascut urmatoarea intrebare: care e adevarata creatoare de moda? Petra von Kant sau Marlene. Care dintre cele doua , este adevarata femeie faimoasa?!

Rainer Werner Fassbinder , regizor al acestui film, ce a fost creeat in 10 ani, insa scris in 12 ore, initial numai o piesa de teatru. Orientarile personale sexuale sunt oglindite in creatiile cinematografice, acesta fiind bisexual. Este faimos pentru propria viziune, de cele mai multe ori ce intriga si provoaca, atinge cu stilul lui ce deranjeaza, prezentand un inconfort la vizionarea filmelor, insa deloc negativ, ci doar picant. Un om ce isi instiga creatia cinematografica umbrita de auto-distrugere, violenta, s&m transformand totul in pura arta plina de semnificatii demne de vizualizat. Un regizor obraznic, tind eu sa il cred, limita lui fiind sfarsitul artei, nefiind insa atins de capcana vulgarului si pornografiei.

Producator a 40 de filme in 15 ani, adaugand pe langa acestea si piese de teatru.

Acest film este considerat cea mai buna creatie a lui Rainer Werner Fassbinder, deci daca te uiti la ea, ai inceput bine, mai mult o sa vrei sa-i mai vezi din filme.

Vizionare placuta!