Archive for December, 2011


I Only Want You to Love Me (1976)

Regizor:  Rainer Werner Fassbinder

Scenarist :  Rainer Werner Fassbinder

Genul : Drama

Timp : 104 min

Baiatul cu flori.

Vizionare placuta!

O piesa indrazneata, un film care trateaza homosexualitatea anilor ’70, o femeie frumoasa, faimoasa care cade prada sentimentului de dragoste in fata unei alte prezente feminine.

Die bitteren Tränen der Petra von Kant(titlul original) 

Regizor : Rainer Werner Fassbinder        

Scenarist : Rainer Werner Fassbinder

Genul : Drama

Durata : 124 min

Creatoare de moda, Petra von Kant (Margit Carstensen), recent divortata sfarseste prin a se indragosti de un viitor model pe care chiar ea il lanseaza, pe nume Karin (Hanna Schyguilla). Starile si provocarile pe care le confrunta o invata pe aceasta sa realizeze cat de nedreapta a fost cu cei din jurul ei.

Petra este vizitata de sora ei, Sidonie (Katrin Schaake), care povesteste despre noua schimbare ce a avut loc in relatia cu sotul ei. Sidonie puncteaza modul in care se intelege cu el si iluzia de autoritate pe care i-o ofera sotului, sfarsind prin a-l determina sa faca in felul ei. Exact aceasta lipsa de sinceritate si inselaciune este ceea ce o deranjeaza pe Petra, lucru nascut in urma relatiei cu fostul sot. Impreuna cu Sidonie, la aceasta intalnire apare Karin Thim, fata care atrage privirile Petrei; fapt pentru care Petra o invita intr-o seara tarzie la o intalnire in propriul ei apartament si camera. Aceasta intalnire are loc intr-o atmosfera eleganta, selecta si pretentioasa precum Petra, urmand ca si vestimentatiile celor doua sa fie in aceeasi nota si asemanatoare, la cerinta Petrei. Dupa o lunga discutie in care se dezbate trecutul lui Karin, Petra sfarseste in a o invita pe Karin sa locuiasca cu ea, urmand sa-i devina model pentru urmatoarea colectie ce are sa-i fie dedicata lui Karin.

In al doilea plan, simultan se observa prezenta umilei servitoare, pe nume Marlene. Este peronajul ce contrasteaza si evidentiaza caracterul Petrei, cel fara de care, personajul Petra nu ar fi capatat aceasta aliura si caracteristici. Tacerea lui Marlene, de fapt (consider eu) povesteste realitatea vietii Petrei, si aici fac apel la ipostazele in care creatoare de moda nevoita sa minta in diferite ipostaze, o alunga pe Marlene din camera sub diferite pretexte.

Film, insa intreaga desfasurare urmeaza regulile unei piese de teatru ce se desfasoara in trei acte. Decorul este pronuntat de camera Petrei, patul acesteia devenind motorul fiecarei actiuni/dialog. Decorul vorbeste de la sine : un perete pictat in opera lui Nicolas Poussin , deasemenea manechinele (goale) – ce m-au facut sa ma gandesc la contrastul acestora si a personajelor, ulterior acestea imbracand personalitatile Petrei , respectiv Karin si Marlene. In actul doi, creatoarea de moda le aseaza in acelasi context in care si-ar fi dorit sa fie in pat alaturi de Karin si privite de Marlene (lucru foarte interesant si sugestiv).

Fassbinder foloseste diferite jocuri in camera Petrei  la nivel de mise-en-scène, redand din aceasta o platforma a caracterelor ce joaca in opera. In primul act, pisa dominanta este patul , urmand ca in cel de-al doilea sa dispara , piesa cheie fiind preluata de covorul alb. Marlene devine omniprezenta , chiar daca imaginea nu o suprinde, prezenta putand fi simtita in momentele in care aceasta bate la masina de scris.

Piesa in discutie imi reda ideea de autodistrugere intr-o subtila lupta cu o frustrare a Petrei din dorinta de a-i controla pe cei din jurul ei. Clacheaza in sentimente, terminand prin suferinta, insa manifestandu-si-o prin controlul pe care il are asupra lui Marlene. Este o femeie ce traieste in propria realitate, cu cerinte nascute din educatie si perspetive, insa pusa in ipostaza de a le aplica clacheaza prin a nu le putea suporta, si aici vreau sa dau exemplu discutia dintre ea si Karin careia  ii cere sinceritate, fara minciuni;aceasta si-o exprima,urmand ca Petra sa reactioneze negativ si dezamagitor pentru Karin.Traieste in propria lumea , imaginandu-si intamplari si circumstante, fac trimtere la diminetile in care se trezeste si se aranjajeaza lasandu-ne impresia ca in sfarsit cadrul se va schimba si ca va iesi din casa, insa nu..ramane in propria-i camera. Petra este modelul femeii pline de succes in moda, traind in lux si eleganta caracteristica ce incepe sa investeasca in propria papusa si dragoste Karin, oferindu-i suport sentimental si material. Cadrul celor doua impreuna se sfarseste exact cum s-a sfarsit intre Petra si sotul ei: Karin ii cere bani, de aici inteleg faptul ca Petra nu este pregatita in a-si investi interesul in dezvoltarea ei la nivel de om -fiinta sociala, ci se adanceste in superficial pretinzand ca stie (urme ale disciplinei si educatiei, lucru contracarat de Karin, de altfel : “Discipline’s okay as long as you’re having fun.” adaug eu : atata timp cat intelegi diferenta intre trebuie si nu trebuie, atunci cand chiar trebuie. ) Din cauza celor doua puncte de vedere diferite, cele doua ajung la despartire.

Filmul imi arata o evolutie a personajului feminim Petra von Kant : felul in care acesta ii incita reactiile Petrei si o provoaca, marcheaza urmatorul lucru, si anume ca este omul caruia i se ia tot ce detine mai pretios , este dezbracat sentimental pana cand este lasat singur, umilit si sfarmat, dar, care la sfarsit zambeste, zambeste in momentul in care o elibereaza pe Marilene. Ce elibereaza pana la urma? Intreg filmul mi-a nascut urmatoarea intrebare: care e adevarata creatoare de moda? Petra von Kant sau Marlene. Care dintre cele doua , este adevarata femeie faimoasa?!

Rainer Werner Fassbinder , regizor al acestui film, ce a fost creeat in 10 ani, insa scris in 12 ore, initial numai o piesa de teatru. Orientarile personale sexuale sunt oglindite in creatiile cinematografice, acesta fiind bisexual. Este faimos pentru propria viziune, de cele mai multe ori ce intriga si provoaca, atinge cu stilul lui ce deranjeaza, prezentand un inconfort la vizionarea filmelor, insa deloc negativ, ci doar picant. Un om ce isi instiga creatia cinematografica umbrita de auto-distrugere, violenta, s&m transformand totul in pura arta plina de semnificatii demne de vizualizat. Un regizor obraznic, tind eu sa il cred, limita lui fiind sfarsitul artei, nefiind insa atins de capcana vulgarului si pornografiei.

Producator a 40 de filme in 15 ani, adaugand pe langa acestea si piese de teatru.

Acest film este considerat cea mai buna creatie a lui Rainer Werner Fassbinder, deci daca te uiti la ea, ai inceput bine, mai mult o sa vrei sa-i mai vezi din filme.

Vizionare placuta!

New girl (2011)

Nu stiu exact cine e de vina : 500 Days of Summer(2009), The Happening(2008) sau Yes Man(2008), dar Zooey Deschanel este in topul actritelor asupra carei activitati mai arunc cate o privire ca sa vad cum se mai comporta.

Uite ca Zooey si-a facut tema..imi place cu ce se ocupa si pentru ca este New girl (2011).Imi place serialul, culmea ( e comedie),  iar pentru cei care ma stiu, cunosc faptul ca eu nu ma impac cu genul acesta.

Asta chiar imi place! Rad! Eram lipita de ecran sa vad primul episod, stiind cam ce urma sa-mi incante privirea..culmea este ca mi-a incantat-o.

Jess, o tipa ce recent iese dintr-o relatie de 6 ani, decide sa se mute cu inca 3 baieti pe care i-a cunoscut pe internet. Destul de indrazneata ideea. Eeee si de aici incep toate : stangaciile ei visavi de stilul de viata ce presupune a trai cu baieti care sunt doar colegi de apartament, dialogurile dintre ei -care devin de la un episod la altul interesante si foarte amuzante, situatiile in care sunt pusi cei patru intre ei si nu numai, felul in care Jess se descurca in problema : despartire..si situatii banale de altfel, dar care sunt tratate altfel, in acest serial..nu stiu,..dar are o perspectiva interesanta Elizabeth Meriwether.

Pentru ca in calitate de poveste nu este nimic deosebit, dar felul in care este redat pe micile ecrane cam iti atrage interesul..chiar daca pleaca de la o zi plictisitoare cu:” hai sa ma mai uit la ceva, dar care sa nu fie Dirty Dancing!” dar iti zic: ajunge sa te cam tina lipit de ecran si sa devii addictive!

Imi place!

Vizionare placuta!

DA! desenele copilariei mele alaturi de Disney, DAR  Sailor Moon imi facea dupa-amiaza pentru 20 de minute pe TVR 2 de la ora 17.00.

Mereu visam ca vo fi si eu Sailor Moon. Imi luam jucariile, ieseam in fata blocului, si zburdam pretinzand ca sunt Sailor Moon. Sunt bune si frumoase, ca si concept trezesc in fete acel sentiment de razboinic in rol de printesa.., salvatorul lumii care va creea o lume mai buna. Aveam sa apar prietenii de monstrii ce invadau planeta, creati fiind de personajele negative.

Merg pe conceptul : binele invinge raul!, niciodata nu-mi voi parasi prietenii sau le voi intoarce spatele, voi fi mereu acolo sa ii apar indiferent de ce imi va fi dat sa infrunt, cam asta inseamna sa fii Sailor Moon. Bine-nteles ca are si ajutoare, ceilalti razboinici :  Sailor Venus, Sailor Mercury, Sailor Mars, Sailor Jupiter si pisica, pe nume : Luna

Este un serial care va fi vizionat numai de fete exclusiv, intrucat partea masculina nu cred ca va fi incantata de subiect. Nu vad un baiat dorind sa devina Sailor Moon, in cel mai fericit caz poate sa-l foloseasca drept exemplu pe Tuxedo Mask– eroul masculin al desenelor animate.

Dar recomand din tot sufletul vizionarea acestor desene animate!

 Regizor : Bille August

Scenarist : Bergman

Genul : Biografie-Drama

Timp : Mini-Serie – 323 min

Din punctul meu de vedere este una dintre putinele biografii cu totul desavarsita. Colaborarea regizorului danez Billie August si a scriitorului (de data aceasta) Ingman Bergman a impresionat, exagerand putin, poate pana la lacrimi.

The best intentions este bazat pe adevarata poveste a parintilor lui Ingman Bergman – din momentul in care acestia s-au intalnit, pana cand mama regizorului ramane insarcinata a doua oara, chiar cu Bergman.

Mi-a dat impresia unei calatorii de 323 de minute, martora fiind la romanta dintre Erik si Karin (numiti in film Henrik si Anna). Ca si creatie cinematografica mi se pare nemaipomenita, imbratiata fiind de sentimente simple insa cu o greutate extrem de mare atunci cand vine vorba de a le trata prin prisma cifrei magice : 2, intrepatrunse fiind de orgolii proprii, realitati diferite si conceptii diferite care la inceput mereu par a fi una si aceeasi, dar doar par…De foarte multa vreme nu a mai reusit un film sa ma starneasca asa de mult si sa imi ofere sansa rara de a simti ca traiesc in el (probabil aici este “vina”lui Bergman, regizorul si scriitorul de care, recunosc sunt indragostita). Motiv pentru care nu sugerez The best intentions a fi un film perfect…si sa tip : UITATI-VA!! Este un film ce iti poate face cunostinta cu Ingman Bergman.Mereu mi s-a parut deosebita ideea de la care pornesc anumiti regizori reusind sa redea viata parintilor si sa o faca atat de bine incat sa lase impresia ca ei chiar au fost acolo si au trait odata cu acestia. Ce pot spune clar este ca nu poate fi vizionat de oricine, in sensul ca ori te uiti la el si imi multumesti ca ti-am zis de el..ori te vei uita si imi vei spune ca ai pierdut irecuperabilile 323 de minute din viata ta.

Modalitatea in care este filmat reda o nota de realism. Prea multe lucruri nu am stiut despre regizorul August pana la vizionarea acestui film, insa dupa ce l-am terminat m-a convins ca fiind un regizor ale caror creatii ar fi demne de cautat si vizionat.

Nu vreau sa detaliez desfasurarea actiunii, si nici sa critic opera.Nu vreau sa ma repet in cat de mult mi-a placut…cu cat voi vorbi mai mult, cu atat voi spulbera nota indestructibila, daca pot spune asa, a filmului in discutie.

Il pot numi insa, un film/productie de colectie.

Vizionare placuta!

Ricochet Rabbit

…uaaaauuuu…obisnuiam sa fiu surprinsa acum ceva vreme cand urmaream 24. In episodul asta chiar am fost uimita: nu ma asteptam la asa rasturnare de situatie(nu parea gen Dexter, asfel de momente in care situatia se schimba radical) sau cel putin eu eram obisnuita cu o atmosfera mai calma.

E interesanta viziunea lui Scott Reynolds, in sensul ca, a reusit sa ma scoata din monotonia in care Dexter Morgan cazuse de ceva vreme .Imi atrag, nespus de mult, atentia starile prin care Morgan trece, si anume : tinde sa isi piarda siguranta cu care mereu a fost “hand in hand” si parca, parca subiectul “religie” il nelinisteste..si asta din cauza lui Bro. Sam. Sunt placut impresionata ca vad ca macar isi pune intrebari referitoare la subiectul in discutie, inainte refuzand complet chiar si o abordare superficiala a subiectului.

Mi-a placut…sincer..mi-a placut!