Regizor: Ingmar Bergman     

Scenarist: Ingmar Bergman

Genul : Drama

Durata: 85 min

O poveste cu un fir epic extrem de simplu. Actrita Elizabeth Volger a incetat sa vorbeasca, pare sa rupa orice legatura cu societatea, refuza a vorbi cu oricine. Aceasta este trimisa la spital si data in grija unei asistente pe nume Alma. Dupa un timp , doctorul cosidera ca locul acesteia nu este deloc in spital, drept pentru care este trimisa in grija aceleasi asistente la casa pe care actrita o are pe malul marii. Din acel moment filmul cu adevarat incepe, cortina se ridica si ai ocazia sa privesti o creatie unica ce iti da senzatia ca traiesti o proprie experienta.

Imagini marcante domina intreg filmul, inca de la inceput pana in ultimul moment. Tablouri, fiecare avand propria semnificatie. Un exemplu de tablou marcant ar fi scena in care Alma se destainuie lui Elizabeth, totul petrecandu-se in dormitorul actritei. Filmul este imbratisat de umbre (ulterior am descoperit ca fiind un trade-mark al regizorului Berman). Cele doua femei par sa imparta experiente , la un moment dat lasand impresia unui schimb de personalitati. Chiar daca intreg filmul este condus de Alma si de povestirile acesteia, Elizabeth exprima experienta prin expresia fetei si privirea foarte expresiva.

Tablouri de imagini ce reusesc a ne capta atentia, m-au facut sa ma gandesc la operele marilor pictori renascentisti, in care putem destinge feminitate si frumusete prin simplitatea unor trasaturi si acuratetea creatiei in sine. Notiunea de simplu denota : clasic , calitate , regasire , viata in adevarata ei valoare nepatata de preconceptii si idei.

Din punctul meu de vedere, Bergman doreste prin film sa ne redea fiecaruia o experienta personala. Este un film ce se vrea vizionat nu doar o data. Tocmai prin complexitatea sa , filmul de fiecare data vizionat naste in spectator noi concetii si intrebari pe care nu le-a avut inainte.

Cele doua personaje se completeaza unul pe celalalt. Cred ca unul fara prezenta celui de-al doilea nu ar fi descoperit si starnit in spectator intriga  -pe care consider ca Bergman a dorit-o, si anume: nu poti deslusi o persoana, oricat de mult ai incerca si ai cunoaste-o.

Un alt punct forte ale acestei creatii sta in misterul creat, faptul ca Bergman nu ne ajuta deloc in a deslusi filmul de la baza. Intreaga actiune din casa de pe plaja nu stim daca s-a intamplat cu adevarat sau este un vis al Almei. Mai mult : aparitia lui Elizabeth in camera Almei , nu stim su siguranta daca a existat, chiar daca Elizabeth are un raspuns la aceasta intrebare, ulterior pusa de Alma.

Asemanarea celor doua actrite nu cred ca a fost intamplatoare, ba chiar mai mult Bergman , consider ca a vrut sa contureze o personalitate complexa al unui singur om. In cazul de fata, Alma preia identitatea lui Elizabeth, insa nu stim daca si-o recupereaza. Un indiciu pe care l-am observat chiar de la inceputul filmului- scena de la inceput in care Alma este singura in camera ei, punandu-si intrebari simple, dar filosofice ale vietii- m-a condus spre sentimentul de admiratie(si poate mai mult) al Almei fata de Elizabeth.In aceasta scena Alma se autosugestioneaza, repetand prezentul din viata ei considerandu-l perfect in pozitia ei, concepandu-l ca pe  o dorinta ulterior indeplinita.Personal aceasta repetare imi da senzatia de o posibila frustrare, si anume ca Alma si-ar fi dorit viata actritei.

Mai mult de atat, impactul filmului asupra mea a fost redat de faptul ca este o creatie realizata alb-negru, fapt ce te ajuta (subconstient) sa iti focalizezi atentia spre esenta.Diferenta intre esenta si aparenta sta in imagini deasemenea, si anume imaginile sunt predominate de contur si nu de imaginea in sine. Nota unei usoare claritati este predominata de conturul puternic si umbre.

In ceea ce ma priveste, acest film mi-a creat semne de intrebare referitor la omul din noi si masca pe care o purtam.Este acea garda pe care o ridicam pentru a ne proteja propriile temeri si nesiguranta, frustrari si frica de a ne lasa cunoscuti de altii cu adevarat, teama de a fi judecati. Un exemplu in film care subliniaza aceasta ideea este momentul in care Alma citeste scrisoarea pe care Elizabeth o scrie caracterizand-o pe Alma. Aceasta se simte tradata si realizeaza cum tot timpul petrecut alaturi de actrita a fost o perioada de analiza asupra caracterului ei, o analiza pe care ulterior Elizabeth o expune in scrisoare.

In concluzie, Bergam, apeland la arta cinematografica , doreste in aceasta creatie sa analizeze atat omul  ca si fiinta  individuala , cat si in relatie cu alti indivizi. Este un studiu, insa redat in note artistice, astfel incat sa ne puna in contact cu propriile sentimente la finalul vizionarii filmului.